Ortopedia este o ramură a chirurgiei care previne, diagnostichează şi tratează afecţiunile aparatului locomotor. Acesta asigură mişcarea, de la simple gesturi necesare desfăşurării normale a vieţii de zi cu zi, până la cele mai spectaculoase manifestări de performanţă sportivă sau artistică. Sistemul locomotor este format din oase, muşchi, cartilaje, tendoane, ligamente şi alte ţesuturi conectoare, conferind formă, stabilitate şi protejand organele interne.

Ortopedia tratează o multitudine de boli şi afecţiuni, printre care:

  • Fracturi şi dislocări de oase
  • Ligamente rupte, entorse
  • Leziuni ale tendoanelor, întinderi musculare
  • Afecţiuni ale coloanei vertebrale (lombosciatică, scolioză etc.)
  • Artrită şi osteoporoză
  • Tumori ale oaselor, distrofii musculare, paralizii cerebrale
  • Anomalii ale degetelor sau anomalii cauzate de creştere
  • Genum varum, genum valgum, calvus plantar, hallux valgus
  • Accidentările sportive, durerile de spate sau ale membrelor, artrozele sunt doar câteva din afecţiunile care ţin de competenţa specialistului ortoped. Pregătirea acestuia îi permite să le identifice, să le trateze şi să intervină chirurgical acolo unde este cazul.

 

Cabinetul de ortopedie din cadrul Centrului Medical SANAVITA oferă următoarele servicii:

  • Consultatie medicala de specialitate
  • Infiltratii intraarticulare cu ACID HIALURONIC
  • Infiltratii intraarticulare cu plasma autologa (PRP) 

Program Medici


Dr. Cimpu Forentin

Medic Specialist Ortopedie-Traumatologie 

Luni-Miercuri-Vineri: Programare prealabila